Concurs de colinde „Vis de iarna”

Regulament Concurs Caritabil de Colinde „Vis de iarnă” – Ediția a III-a

📅 13–14 decembrie 2025 | 📍 Școala de Arte nr. 5, București & Online

I. Scopul concursului

Concursul caritabil de colinde „Vis de iarnă” este organizat de Asociația OMIS și are ca scop sprijinirea copiilor din mediile vulnerabile și din centrele de plasament ale DGASPC Sector 2 București, prin proiectele „Muzica Vindecă” și „O șansă la viitor”.

Totodată, concursul își propune să susțină și să promoveze tinerele talente cu vârste între 6 și 18 ani, oferindu-le ocazia de a trăi emoțiile scenei și bucuria de a colinda în spiritul sărbătorilor de iarnă.

II. Secțiuni și categorii

Concursul se desfășoară în două mari secțiuni:

🎤 SECȚIUNEA I – VOCE (Colinde)

Participare: online sau fizic
Categorii de vârstă:

  • Grupa I – 6-8 ani
  • Grupa II – 9-11 ani
  • Grupa III – 12-14 ani
  • Grupa IV – 15-18 ani

➡️ Repertoriul: Două colinde din repertoriul românesc sau internațional, la alegere.

SECȚIUNEA II – PIAN

Participare: online sau fizic
Categorii:

  1. Amatori
  2. Profesioniști

Categoria Amatori

  • Grupa I – 6-8 ani
  • Grupa II – 9-11 ani
  • Grupa III – 12-14 ani
  • Grupa IV – 15-18 ani

➡️ Repertoriu: Una sau două lucrări la alegere, colinde din repertoriul național sau internațional.
⏱️ Durata: 2–7 minute (în funcție de grupă).

Categoria Profesioniști

  • Grupa I – 6-8 ani
  • Grupa II – 9-11 ani
  • Grupa III – 12-14 ani
  • Grupa IV – 15-18 ani

➡️ Repertoriu: Două lucrări la alegere

Categoria „profesionisti” se considera concurentii care urmeaza colegiile de muzica de stat si au pianul ca instrument principal.

III. Condiții de participare

Concursul se adresează copiilor și tinerilor cu vârste între 6 și 18 ani, care studiază muzica în școli, grădinițe, licee, cluburi de muzică sau care doresc să participe ca amatori.

Participarea este posibilă:

  • Fizic: la Școala de Arte nr. 5, București – 13–14 decembrie 2025
  • Online: prin trimiterea unui videoclip cu interpretarea (postat pe YouTube sau trimis pe WhatsApp)

IV. Înscrierea

📅 Termen limită: 8 decembrie 2025 (inclusiv)

Taxa de participare:

  • 150 lei – participare fizică
  • 100 lei – participare online

Plata se face prin transfer bancar în contul:
RO58BTRLRONCRT0566285001 – Beneficiar: Asociația OMIS
Mențiune la plată: „Donație concurs colinde + numele concurentului”

În plus, fiecare participant va trimite un SMS la 8845 cu textul SANSA, în valoare de 2 euro (abonarea se poate anula oricând cu mesajul „STOP” la același număr).

➡️ Atenție:
Atât dovada plății donației, cât și printscreen-ul cu SMS-ul trimis la 8845 se vor atașa în formularul online de înscriere.
Este recomandat ca aceste dovezi să fie pregătite înainte de completarea formularului.

📎 În cazul participării online, pregătiți și link-ul YouTube al colindului.
Dacă nu aveți cont de YouTube, puteți trimite filmarea pe WhatsApp la 0799.428.744.

După completarea formularului, veți primi confirmarea înscrierii în maxim 24 de ore.

V. Desfășurarea concursului

  • 9 decembrie 2025 – Afișarea listei complete a concurenților și a programului (pe site-ul și pagina de Facebook a Asociației OMIS).
  • 13 decembrie 2025 – Concursul fizic sectiunea Pian (Școala de Arte nr. 5, București).
  • 14 decembrie 2025 – Concursul fizic sectiunea Voce (Scoala de Arte nr 5, Bucuresti)
  • 15 decembrie 2025 – Are loc concursul online cu jurizare si anuntarea castigatorilor

VI. Premii

🏆 Trofeul „Vis de iarnă” – 1000 lei (pentru fiecare secțiune principală: voce, pian amatori, pian profesioniști – participare fizică)
🏆 Trofeul Online – 500 lei (voce, pian amatori, pian profesioniști)

VII. Scop caritabil

Întregul fond strâns din taxele de participare și SMS-uri va fi direcționat către proiectele „Muzica Vindecă” și „O șansă la viitor”, prin care sprijinim peste 80 de copii și tineri din centrele de plasament și familii defavorizate.

Vă invităm să fiți alături de noi și anul acesta, pentru a aduce prin colinde bucurie, speranță și sprijin celor care au cea mai mare nevoie!

VIII. Juriul

Juriu pian:

  • Presedinte juriu – Prof. Eliza Puchianu – pianista concertista si Musicians for the World (USA) –
  • Prof. Doina Florescu – Profesor pian principal, Scoala Gimnaziala de Arte nr 5, Bucuresti, profesor specializat in Meloterapie
  • Prof. Teodora Chirca – doctorand în cadrul Școlii doctorale si profesor corepetitor la Scoala Gimnaziala de Arte nr 2, Bucuresti.

Juriu Voce:

Juriu de exceptie de la Nova Music avand ca presedinte pe artista si vocalcoach mentor Oana Brutaru.

Completand formularul de mai jos sunteti de acord ca fotografiile si video-urile din cadrul concursului, sa fie folosite pentru promovare acestuia atat in media cat si pe retelele de socializare.