REGULAMENT
FESTIVAL – CONCURS – „COPIII CÂNTĂ!” – EDIŢIA a VIII-a
05 IUNIE 2024 – FIZIC ȘI ONLINE
Art. 1 Festivalul – Concurs „COPIII CÂNTĂ!”, organizat de Asociația OMIS este deschis
participării elevilor școlarizați în sistemul preuniversitar de învățământ românesc din
ROMÂNIA.
Art. 2 Festivalul – Concurs „COPIII CÂNTĂ!” este structurat pe 6 secțiuni (pian, pian
complementar, ansamblu pian la 4 mâini, vioară, chitară, muzică de cameră) și 4 categorii
de vârstă: (A – ciclul de învățământ preșcolar, B – ciclul de învățământ primar, C – ciclul de
învățământ gimnazial, D – ciclul de învățământ liceal), ce cuprind fiecare 2 nivele de
performanță – începători/particulari : A1, B1, C1, D1 și avansați/profesioniști : A2, B2, C2,
D2.
Art. 3 Festivalul – Concurs „COPIII CÂNTĂ!” se va desfășura atât cu prezență fizică la
Școala Gimnazială de Arte nr.5, cât și online.
Art. 4 Repertoriul participanților (indiferent de secțiune, categorie de vârstă sau nivel de
performanță) va fi compus din 1, 2 lucrări, diferite ca stil, epocă de creație, gen, formă, şi
caracter (inclusiv studiu). Durata repertoriului interpretat va fi de 4 minute pentru categoria
A (incluzând nivelele de performanță A1 și A2), 8 minute pentru categoria B (incluzând
nivelele de performanță B1 și B2), 12 minute pentru categoria C (incluzând nivelele de
performanță C1 și C2) și 16 minute pentru categoria D (incluzând nivelele de performanță
D1 și D2). Pentru nivelele de performanță A1, B1, C1 şi D1 nu este obligatorie interpretarea
repertoriului din memorie (fără partitură). Pentru nivelele de performanță A2, B2, C2 și D2
interpretarea repertoriului din memorie (fără partitură) este obligatorie. Pentru secțiunea
ansamblu pian la 4 mâini repertoriul nu va fi interpretat din memorie, prezența
partiturilor constituind o consecință firească a evoluției competitorilor în cadrul acestei
secțiuni.
Art. 5 Înscrierea participanților va fi efectuată până la data de 3 Iunie 2024, online – pe adresa
de e-mail concurs.copiiicanta@gmail.com, fiind folosite fișele de înscriere, care vor fi puse la
dispoziția participanților împreună cu prezentul regulament, acestea având anexată fotocopia
xerox a certificatului de naștere al candidatului și a chitanței reprezentând dovada achitării
donației privind participarea concurentului la Festivalul – Concurs „COPIII CÂNTĂ!”
ediția a VIII-a. Transmiterea de către concurențiî care aleg participarea online a fișierului
audio – video, în format mpeg4, on-line, este obligatorie, la adresa de e-mail mai sus
menționată, concurenții utilizând aplicația we transfer, responsabilitatea privind
caracteristicile tehnice optime redării – vizualizării ale fișierului media revenind exclusiv
concurenților. Înscrierile efectuate după data de 3 Iunie nu vor fi luate în considerare.
Art. 6. În conținutul chitanței reprezentând contravaloarea donației vor fi menționate
obligatoriu următoarele : Festivalul – Concurs „COPIII CÂNTĂ!” ediția a VIII-a, Numele
și Prenumele candidatului, secțiunea la care participă, categoria de vârstă, clasa și anul de
studiu.
Art. 7. Donația este în cuantum de 100 de Lei, urmând a fi depusă de către candidați în
contul Asociației OMIS, cont bancar RO58BTRLRONCRT0566285001 deschis la Banca
Transilvania – București.
Art. 8 Pentru secțiunea vioară organizatorii nu își asumă obligația asigurării profesorului
corepetitor – acompaniator, acolo unde acest lucru ar putea fi necesar, conform repertoriului
interpretat de către participanți.
Art. 9 Organizarea și desfășurarea Festivalului – Concurs „COPIII CÂNTĂ!” va fi asigurată
de către Comitetul Director al acestei manifestări cultural-artistice-muzicale, care va fi compusă
din cadre didactice ale învățământului preuniversitar din România. Membri echipei de proiect a
Festivalului – Concurs „COPIII CÂNTĂ!” sunt membri de drept ai Comitetului Director.
Art. 10 Juriul Festivalului – „COPIII CÂNTĂ!” va fi alcătuit din cadre didactice de
specialitate ale învățământului preuniversitar din România cu o activitate performantă și care au
acumulat rezultate deosebite în derularea activității la catedră.
Art. 11 În cadrul Festivalului – Concurs „COPIII CÂNTĂ!” vor fi acordate premii și distincții
participanților. Acestea vor fi alocate pentru toate secțiunile, categoriile de vârstă şi nivelele de
performanță ale participanților.
Art. 12 Deciziile și Hotărârile juriului sunt definitive și incontestabile.
Art. 13 Premiile și distincțiile vor fi acordate participanților în perioada imediat următoare
desfășurării Festivalului – Concurs „COPIII CÂNTĂ!”.
Art. 14 Comitetul Director al Festivalului – Concurs „COPIII CÂNTĂ!” ediția a VIII-a va
putea utiliza fișierele audio – video, în format mpeg4, realizate și transmise de către
concurenți la momentul înscrierii, în scopul arhivării și mediatizării acestei activități
competiționale – educaționale – muzicale. Concurenții, din momentul completării Fișei de
Înscriere, vor respecta cu strictețe prevederile prezentului regulament, exprimându-și
totodată acordul privind eventualele înregistrări (audio, foto, video) care vor fi făcute pe
durata desfășurării concursului.
Art. 15 Respectarea întregului conținut al prezentului Regulament este obligatorie pentru
toți participanții.
P R E Ş E D I N T E,
LORENA SIMONA TOROPOC