Asociaţia OMIS este o asociaţie tânără şi ambiţioasă, aflată la început de drum, dar care este alcătuită din oameni cu experinţă în slujba BINELUI, ARTA CARITĂŢII şi GRIJA FAŢĂ DE APROAPE.
Ceea ce ne recomandă este dorinţa de a aduce valoarea UMANĂ în prim planul acţiunilor noastre.
Fiecare din membrii echipei a realizat pănă în prezent numeroase acţiuni sociale pentru copii din familii devaforizate, copii cu dizabilităţi, vârstnici şi persoane aflate în situaţii dificile de sănătate.
OMIS înseamnă a nu mai OMITE – importanţa faptei
– oamenii în nevoie care îţi ies în cale
– nevoia de a fi ÎMPREUNĂ conştienţi de VIAŢĂ trăită DINCOLO de COTIDIAN.